Transferul fundaşului sârb Bogdan Planici la FCSB a picat. Cu toate că s-a fotografiat în echipamentul roş-albaştrilor, iar pe site-ul oficial al clubului i s-a urat bun venit, sârbul a făîcut cale întoarsă declarând că nu semnează cu formaţia lui Becali din cauza neserozităţii celor din club.
„Ne înţeleseserăm, dar totul a picat din cauza neseriozităţii domnului Argăseală, ca să nu zic mai mult", a declarat managerul jucătorului, Zvonko Milojkovici, pentru Digi Sport.
Interesant este că miercuri, Planici, se declara entuziasmat de mutarea la echipa roş-albastră şi spunea că abia aşteată să-l impresioneze pe Dică.
„Sunt fericit. Am aşteptat toată ziua ca să semnez contractul, dar sunt foarte fericit. Înseamnă foarte mult pentru mine, e o echipă mare, care a fost campioana Europei. E un pas mare pentru mine, sper să dovedesc că merit să joc aici. Voi face totul ca antrenorul să mă placă şi voi munci din greu pentru această şansă”, declara Planici miercuri înaintea jocului cu Sporting din play-off-ul Champions League.
Autor: Cristi P.